" Vrem sa ne ridicam prin dragoste si ne prabusim prin ea "

                     
" Dac`ai sa ma chemi, am sa vin ... Oricand ai sa ma chemi am sa vin ... Plec sa-ti aduc in ulcior apa noua si-o creanga de roua ... Din stele ... Am sa lipsesc pret de-o clipa, sau un veac ... Nu te speria daca tac. Nu te speria dac`ai sa auzi ca suspin, nu masura timpul hain ... Dac`ai sa ma chemi am sa vin. Negresit am sa vin din negrul popas ... Si acum, bun ramas. " 
                      

        " Intram in timpul dus, ca regii orientului de odinioara in pustiu, spre a ne intari in credinta ca lumea nu trebuie judecata pe la colturi, ca merita mai multa iubire si mai putine tradari ... " F. Neagu  

" De-as da drum slobod glasurilor mele, pe ce meleaguri ne-ar mai intalni gandul? "

      " Va descifra cineva candva drama de a fi nevoit sa traduci dialectic lacrimile, in loc sa le lasi sa curga in vers?
      Si sti-va cineva vreodata cate piedici trebuie dorintelor ca sa izvorasca gandul, cate infranari costa inmugurirea cugetului? Si ce toamna a tineretii este spiritul!!! "

      " ... As vrea sa fiu mangaiat de maini prin care sa poti strecura Timpul ... sau sa fiu plans de ochi smulsi dintr-un Paradis in flacari. Tot mai mult ma conving ca oamenii nu-s decat obiecte : bune sau rele. Atat. Si eu sunt oare mai mult decat un obiect trist? Cata vreme suferi, nu de a trai printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din nelinistea ta o culme? O materie careia ii e rusine de ea insasi ramane tot materie ... Si cu toate acestea ... Intr-o lume de maracini, parca sunt o salcie ce-si plange crengile spre cer ... "

        " De chinurile iubirii te poti scapa dizolvandu-le in muzica. In felul acesta, isi pierd intr-o imensitate vaga trairea lor fierbinte. "

         " A-ti trai EUL ca univers e secretul poetilor - si mai cu seama a sufletelor poetice. Acestea - dintr-o pudoare ciudata - imblanzesc prin surdina simtirea, pentru ca o incantare fara margini si fara expresie sa se prelungeasca neincetat intr-un fel de nemurire visatoare, neingropata-n vers. Nimic nu ucide mai mult poezia launtrica si vagul melodic al inimii ca talentul poetic. Sunt poet prin toate versurile ce nu le-am scris ... "

         " Pana acum am trait idealuri, de aici incolo vom trai absolut, adica fiecare se va inalta in propria lui singuratate. Si nu vor mai fi indivizi, ci lumi. "

        " Atata vreme cat ne mai agatam de deznadejdi si de iluzii, suntem iremediabil oameni. Aproape nici unul nu am reusit sa stam drepti in fata lumii si a nimicului. Suntem oameni, infinit oameni : caci nu simtim inca nevoia de suferinta ? "
        
        " ... Ce nimic se casca in samburele tau, ce teama te apara de neindurarea ta? Mai poti tu ramane cu tine? De ce arborii mai zaresc spre cer si nu-si intorc frunzele ca sa-ti ascunda intristarea si sa-ti ingroape teama? "


               

As fi vrut sa ma cufund intr-o mare a uitarii, as fi vrut sa ma strecor prin perlele plansului, as fi dorit sa pot uita tot ce-am iubit, tot ce a insemnat ptr. mine iubire, ca apoi sa ma pot preschimba intr-o fiinta total diferita de cea dinainte, fara ca cineva sa-si fi dat seam. As fi vrut sa trag cortina cea intunecata asupra mea, sa nu am sentimente, sa nu stiu ce este desertaciunea, si pustiul. As fi vrut sa vin dintr-o parte a lumii in care soarele isi rimite razele doar ca sa fie trimise, doar ca sa fie prezente, fara un scop anume. As fi vrut datorita iubirii pierdute sa ma inchid in lumea mea, sa incerc sa exist doar atat cat este necesar ptr. a supravietui, as fi vrut sa ma retrag in mine insami, ca valul care atunci cand il privesti si il astepti sa-ti spele pielea cea catifelata, atunci se retrage spre locul lui, spre mare si spre adancime.
Luna de pe cer imi este indeajuns, nu mai am nevoie de soare, de lumina lui profunda, ptr. ca am pierdut prea multe iubiri, am regretat prea mult si am suferit atat cat nu se poate ingadui unei fiinte care porneste pe un drum necunoscut, spre un sens al vietii. As fi vrut sa ma pierd in zare, sa ma topesc si sa revin, dar altfel, intr-un necunoscut mie, dar posibil.
As fi vrut sa ma preschimb in floare, dar imi era teama ca petalele ei gingase se vor scutura prea repede si astfel am vrut sa fiu un fluture. As fi vrut, dar nu am putut ptr. ca puterea celorlalte vietati ar fi prea mare, inainte m-ar zdrobi fara mila si m-ar uita intr-un colt intunecat al acestei lumi. As fi vrut multe, dar acum nu-mi mai doresc nimic, ptr. ca nu mai este necesar. Soarele meu a apus de mult,doar palida luna mai rasare si straluceste ptr. o mica fiinta, doar ea se mai perinda printre perdeaua de stele, doar ea mai are puterea sa existe ptr. mine. Nu mai cunosc ceea ce cunosteam o data, ptr. ca nu exist ptr. a exista, ci exist ptr. a supravietui.

ACEST LUCRU IMI ESTE DE AJUNS, IN ACEST MOMENT.POATE CA ESTE PREA MULT, PREA PUTIN, DAR MULTUMESC PROVIDENTEI.
                                               

" Daca ar fi sa trec print-o padure cu lupi ca sa ajung pana la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii melesfasiate, dandu-ti ultima ei picatura. De-ar fi fost sa trec prin ierburi  cu serpi casa ajung pana la tine, cu talpile goale, as fi calcat pe suierul mortii mele aducandu-ti-o sa inchizi ochii. Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa ei cu dragostea in mana si am ramas cu mana intinsa ... "

" Exista o zi, exista un om, exista o singura iubire si cand toate aceste vor invada cerul fiintei mele, voi indrazni a exista si eu."

" Omul nu poate sa caute nici ceea ce stie, nici ceea ce nu stie.Nu poate sa caute ceea ce stie fiindca stie, si nimeni n-are nevoie sa caute ceea ce stie. Nu poate sacaute nici ceea ce nu stie, fiindca nu stie ce anume sa caute. "


       " Scopul pe care l-am urmarit intotdeauna, a fost sa nu scriu niciodata un singur rand, care ar putea indemna pe cineva la pacat sau ar arunca un stigmat de rusine asupra cuiva, sa nu descriu niciodata un caracter care ar putea intina idealurile personagiilor cu care cetitorul va face cunostinta in cartile mele.
      In lume sunt atatea pacate, incat nu mai este nevoie talentul si imaginatia unui scriitor, ca sa sporeasca numarul lor. Pamantul este plin de nenumarate caractere josnice, detractate si morbide, de aceea nu vad motivul ptr. care artistul si-ar pune imaginatia la contributie, ptr. ca sa inventeze altele noi si sa le  introduca in viata de toate zilele."

- Daca -

"Daca poti fi calm cand cei ce te-nconjoara, cumpatul si-l pierd si ptr. aceasta doar pe tine te acuza ... Daca poti sa te increzi in propria ta putere, cand altii bunaoara de tine se-ndoiesc, dar ptr. a lor greseala sa le gasesti o scuza ... Daca poti sa astepti mereu, dar asteptarea lunga sa nu te osteneasca, cand cei din preajma ta s-amesteca-n minciuna, tu la o parte poti sa stai si frana urii tale poti sa pui, cand altii cu ura lor in tine vor sa loveasca ... si totusi nici prea bun sau prea-ntelept prin vorba ta sa pari ...

Daca poti sa visezi, dar sa nu-ti faci stapan visurile tale ... Daca fara sa faci o tinta din gandurile tale putea-vei sa gandesti ... Daca triumful si dezgustul, iti vor iesi vreodata-n cale, si fara deosebire pe amagitorii acestia putea-vei sa-i privesti ... Daca poti sa-nduri s-auzi un adevar, pe care vreodata l-ai rostit sucit decei misei, pe cei naivi in cursa cu el ca sa-i atraga ... Daca poti vedea naruita opera, pe care cu a vietii jertfa singur ai cladit, si sa te-apleci din nou si cu tocitele-ti unelte sa o reconstruiesti intreaga .

De poti o singura comoara din tot ce-ai castigat sa faci, si-ntr-o simpla-nvartitura de rulota s-o risti toata ... si s-o pierzi, dar despre aceasta ne-ncetat sa stii sa taci, si sa pornesti atat degreu de la-nceput inca o data ... Daca poti sti nervii si muschii bine, sa se mai serveasca inca multa vreme consumati, si asa samergi tot inainte cand nimic nu este-n tine, doar vointa ce le spune :  Inainte ! De ce stati ?

Daca far sa pierzi virtutea, cu multimea poti vorbi, sau cu regii sa te plimbi, dar cu gandul la saraci ... Daca nici dusmanul si nici iubitorul prieten nu te va rani ... Daca-i pretuiesti pe toti, dar nici un idol sa nu-ti faci ... Daca vei putea sa umblii, minutul cel neiertator cu pretioasele secunde, care-n timp se scurg mereu ... Al tau este pamantul intreg si roditor ...
DAR MAI INTAI DE TOATE ... VEI FI OM ... , FIUL MEU !

........................................................

~ UNDEVA DEPARTE ~


    Dorul de a muri exprima uneori numai o subtilitate a orgoliului nostru : vrem, adica, sa ne facem stapani pe surprizele fatale ale viitoruli, sa nu cadem victime ale dezastrului esential.
     Suntem superiori mortii doar in dorinta de-a muri, caci ne murim moartea traind. Cand aceasta isi rasfata in tine lipsa ei de margini, clipa finala nu-i mai mult de un accent melodios. Este o lipsa de mandrie creaturala in a nu-ti oferii inima istovirii voluptoase a mortii. Doar stingandu-te neincetat o stingi in tine, ii reducu din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea mortii inainte de-a murii, minor sfarsitului, se rostogoleste umilit in necunoscut. El sare in vid; pe cand cuprins in ondulatia muririi, luneci in moarte ca spre tine insuti.
       Cand stii gustul mortii, nu mai poti crede c-ai trait vreodata fara sa-l cunosti... sau c-ai trecut candva cu ochii inchisi prin dulceata peisajelor de agonie. Ce inviorare ciudata iti descopera verdeturile stingerii si inflorirea suspinelor fara de capat ! Pururi tanar in amurguri, intremat in sfarsituri, cautand intinderea mortii fiindca viata nu-i destul de-ncapatoare, si incetandu-ti rasuflarea ca zgomotul vietuirii sa nu acopere depanarile visului final !
         Sunt dupa-amiezi de toamna de o atat de melancolica namurire, incat ti se opreste respiratia pe ruina timpului si nici un fior nu mai poate insufleti zambetul impietrit pe absenta eternitatii.
        De chinurile iubirii te poti scapa dizolvandu-le in muzica. In felul acesta, isi pierd intr-o imensitate vaga trairea lor fierbinte.
         As vrea sa fiu mangaiat de maini prin care sa poti strecura Timpul... sau sa fiu plans de ochi smulsi dintr-un Paradis in flacari. Tot mai mult ma conving ca oamenii nu-s decat obiecte: bune sau rele. Atat. Si eu sunt oare mai mult decat un obiect trist? Cata vreme suferi, nu de a trai printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din nelinistea ta o culme ?  O materie careia ii e rusine de ea insasi ramane tot materie... Si cu toate acestea... Intr-o lume de maracini, parca sunt o salcie ce-si plange crengile spre cer.
          Cand mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima?
           Pana acum am trait cu idealuri, de aici in colo vom trai absolut, adica fiecare se va inalta in propria singuratate. Si nu vor mai fi oameni, ci lumi.
          Ce nimic se casaca in samburele tau, ce teama te apara de neindurarea ta? Mai poti tu ramane cu tine? De ce arborii mai zaresc spre cer si nu-si intorc frunzele ca sa-ti ascunda intristarea si sa-ti ingroape teama?
           Doamne! Dezleaga-ma de mine, ca de miresmele si miasmele lumii m-am dezlegat demult. Spre o cainta plina de cantec inalta-mi cugetul si nu ma mai lasa vecin mie, ci inchide-ti deserturile tale intre inima si gandul meu.
           De-as da drum slobod gandurilor mele, pe ce meleaguri ne-ar mai intalni gandul?
           ............ AMURGUL GANDURILOR ............



" - Lipsa de frumusete nu inseamna numaidecat uratenie, raspunse Garth. Am avut ocazia sa fac aceasta constatare chiar pe vremea cand eram copil. Mama ma luase la biserica ptr. ca sa ascult un predicator  celebru. Cand l-am vazut ca se urca in amvon, am tresarit, caci mi se parea ca acesta este cel mai urat om din lume, pe care il vazusem pana atunci. Imi facea impresia ca este o gorila fioroasa si ma gandeam cu groaza la momentul cand se va intoarce spre noi si va incepe sa vorbeasca. Imi ziceam ca omul acesta, ar trebui sa fie inchis intr-o cuite cu gratii, unde sa-i aruncam mei si portocale. Dar, cand a inceput sa vorbeasca, toata fata se transformase ; bunatatea si avantul verbului ii dadeau infatisarea unui arhanghel. Din ziua aceea nu mi sa mai parut urat, caci frumusetea sufletului sau, ii transfigura slutenia trupului. Prin urmare chiar atunci cand eram copil, am fost in stare sa fac deosebire intre uratenia completa si lipsa de frumusete trupeasca. Dupa ce a terminat predica si a coborat din amvon, mi-a fost peste putinta sa evoc in amintire, imaginea lui cu chip de gorila monstruoasa, caci il vedeam numai cu surasul acela divin pe buze. Mi-a ramas insa pana astazi amintirea infatisarii lui, cu totul lipsita de farmec. Fara indoiala ca nu era o fata pe care ti-ai fi dorit-o tie, si nici nu era omul al carei prezenta in fata ta la masa, in mod constant, ar fi putut sa-ti faca placere, dar in orice caz ... In mintea mea insa traieste mereu aceasta imagine, ca o dovada vie a adevarului ca, bunatatea inimii nu poate fi niciodata urata ; credinta si inspiratia, prin radiatia lor, pot imprumuta farmecul omului caruia ii lipseste aceasta calitate, dandu-i frumusete trecatoare si lasandu-si dorinta permanenta de a te gandi la el "   

" Da-ne noua lumina cea adevarata /  Si noaptea orbirii noastre lumineaz-o /  Sterge lacrimile noastre si imparte /  Mila cu mana ta care ne-a zidit /  Vegeaza asupra noastra si calauzeste /  Drumurile noastre ratacite, cu dreapta Ta "

                  
............................................................


Mari poeti de-a lungul vremii, au asemuit femeia, cu o floare, cu un soare, cu-o zeita, cu scanteia, cu o apa, cu-o papusa ... Eu cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana cu-o usa. Usa catre fericire, usa catre mangaiere, usa ce spre tine-aduce, galopand usa de miere, usa catre inrobire, usa jugului etern, usa care iti deschide, perspectiva spre infern. Da, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata, fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata. Nu cu-o cheie la-ntamplare, ci cu cheia potrivita, cheia ei originala. Orice usa-n lumea asta, dupa nunta si traditii, are cheia ei si basta. Dar, mai e un gen de usa, simpla, dubla sau din trei, si sa vezi ce merg la dansa, una sau mai multe chei. Stai n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal, ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal. Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fi, si-asta costa dupa leafa, de la trei la sase mii. Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta, sa n-aibe doamne fereste, broasca defecta sau sparta, ca broasca atat e buna, pa-n s-a dedulcit la chei, si pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei, e asemeni ca ulciorul care dus prea mult la apa, te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa. Usa este ca gaina, ce abia cand e batrana, mai matura si mai coapta, face supa si mai buna. Da, dar care om in viata nu si-a zis in gandul lui : - Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui. Usa este ca un loto, zice fiul catre tata, nu e nici o diferenta, dai un ban mai tragi odata. Insa asta dragul tati, nu tine cat vesnicia, ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria ! Am vazut candva o usa, ce traise toata viata ca o sfanta cuviincioasa, si-a murit nedescuiata. A urlat la dansa cerul, cu o voce de buhai : " - Hei , stafie-ngalbenita, poate vrei sa intri-n rai ? Mergi in iad ! acolo-i locul ptr.-o scandura uscata, ce-a trait degeaba-n lume si-a ramas tot incuiata. " Ce te iei numai de usa? o sa-mi spuneti cu temei : - Bun, perfect, aveti dreptate, sa vorbim si despre chei. Fiindca principalu-n lume, nu e gandul nici ideea, nu e focul si nici roaba. Principalul este Cheia, si exista chei o groaza. Cati barbati atatea chei, ca de cand e lumea lume, cheile le tin doar ei. Unele sunt lungi si groase, sau subtiri ca un siret, altele mici delicate, ce deschid orice fiset. Principalul nu-i marimea, important la orice usa, e sa se loveasca cheia si sa fie jucausa, sa nu se indoaie broasca sa tina la invartit, sa poata fi folosita daca vrei ... la infinit. Chei de lacate, valize, de casete, de camari, de manastire, pivnita sau frigider, ar mai fi cheia franceza, cheia de casa de bani, cheia de la turnul Efel, sau facute de tigani. Da, dar ce te faci amice, ca din sute de modele, tu te chinui viata-ntreaga cu o cheie de sardele, merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina si nici cu Gerovitalul n-o poti scoate la lumina. Poti s-aplici tu glaspapirul, smirgalul, pila, ciocolata, tot sa-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata. Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire, ca din cheia de-alta data ti-a ramas ... o amintire. Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui ... leag-o cu-n siret, fa-i nodul si ... pune-o in cui. Sunt atatea chei in lume, cheia sol si cheia fa, dar asta nu te-ncalzeste, daca nu e cheia ta. Si visand cum fac batranii, la o tinerete noua, zici privindu-ti amintirea : " - Ah , de-as fi avut eu doua ... "







~ UNDEVA DEPARTE ~


Ar fi asadar nesincer sa incerc sa sustin ca "jurnalul" acesta a fost tinut cronologic ... de vreme ce nu l-am putut inseria in durata, cred ca-mi este permis a-l prezenta pe sarite, asa cum, de data aceasta in mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele in acel puhoi de impresii cariua ne place a-i da numele de constiinta. Efectul, desigur, bate spre artificial ; e un risc pe care trebuie sa-l acceptam ...

" CA INTOTDEAUNA I-A TRATAT PE OAMENI CA PE FIINTE LIBERE SI MATURE, CAPABILE DE A INCASA ADEVARURI NEPLACUTE "

" DUREREA FARA DEZNADEJDE E CA MANCAREA FARA SARE, CA NUNTA FARA LAUTARI "

" DUREREA ALTUIA NU E A TA, E A LUI, TI-O INSUSESTI NUMAI PRINTR-UN PROCES IDEATIV, NU PRIN SIMTIRI "

Considerand ridicolul drept vorba desarta si simtamant inexistent - cunostem dintr-o data din belsug - sub cerul albastru - starea aceea de nespusa fericire fata de care orice bautura, orice erotism, orice spectacol, orice mancare, orice lectura, orice calatorie, orice examen luat, orice portofoliu ministerial sunt nimica toata, praf si cenusa, amagire, gol, pustietate, arama sunatoare si chimval zanganitor, stare ce urmeaza implinirii unei actiuni conforme cu prescriptii divine. Valuri de bucurie se revarsa asupra noastra, curg, ne inunda, ne covarsesc...

Am intrat orb ( cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interior, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara a-l risipi ) si ies cu ochii deschisi ; am intrat rasfatat, razgaiat, ies vindecat de fasoane, nazuri , ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscand fericirea ; am intrat nervos, suparacois, sensibil la fleacuri, ies nepasator ; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de paine cat de mica ; ies admirand mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul ; ies impacat cu cei carora le-am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi ... fagaduiesc sa fac tot ce voi putea spre a ma purta de acum incolo ca un domn rece in fata tuturor adversitatilor, piedicilor, zadararilor ; numai vesel, mereu recunoscator pentru orice bucurie, orice vorbulita buna care nu va fi blestem sau injuratura ; si voiesc mai bine moartea decat sa fac pacate strigatoare la cer.

Multumesc sincer, fagaduiesc serios ... Dar cati n-au multumit si n-au fagaduit ?

Gandul acesta nu ma clatina totusi pentru ca experienta celorlalti nu ne e transmisibila. Asa incat buna mea dispozitie ramane ; doar tulburata de o oarecare agitatie ...

" NELINISTEA E O DOVADA SIGURA A PUTINULUI FOLOS PE CARE TRAGEM DE PE URMA SFINTEI IMPARTASANII SI ORICINE NU SE SIMTE FERICIT AICI PE PAMANT NU POATE SA FIE FERICIT NICI DINCOLO ... "

                 "JURNALUL FERICIRII"
..........................................................

~ UNDEVA DEPARTE ~



  Lacurile erau tot ce iubeam mai mult ... tocmai pentru ca erau singurul lucru artificial in acest oras ridicat din jungla. Aveau o liniste de acvarium , si in timpul noptii pareau inghetate sub boarea bratarii de globuri electrice. Parcul mi se parea nesfarsit , desi stiam bine ca e ingradit pe de o parte de linia ferata, iar pe cealalta de sosea si de mahalale. Imi placea sa ratacesc pe alei si sa cobor pe marginea apei , unde arbori mai tineri , rasaditi dupa terminarea lucrarilor, cresteau in voie, cu o perfecta individualitate , ghicind parca jungla care fusese odinioara pe acolo si straduindu-se sa recastige acea libertate pierduta.. Langa un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci... Ne ascundeau fara grija, din toate partile... EA mi-a scos inelul din deget si l-a inchis in pumnii ei mici...

- Acum ne logodim ... imi spuse ea, privind inainte spre apa...

Inceputul acesta solemn ma irita putin. Nu puteam scapa de luciditate. ( Si o iubeam , Dumnezeule , cat o iubeam! )Mi se parea ca va fi o scena din romane, din baladele acelui mediu ... cu dragoste legendare si demente. Purtam cu mine spaima si superstitiile unei intregi literaturi, pe care, daca nu o citisem, o vazusem evoluand langa mine, in adolescenta si in cei dintai ani ai tineretii. Ma stingherea, ca pe orice civilizat ( eu care credeam ca ma pot dispensa de civilizatie, o pot dezradacina din mine ), fiecare gest solemn fiecare cuvant responsabil, fiecare fagaduinta...

EA continua, totusi, cu o simplitate care incepu sa ma cucereasca. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, padurii, pamantului. Isi sprijinii bine pumnii purtand inelul si fagadui :

- ... pamantule ... voi creste din el cum creste iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, cai mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales...intareste-ma sa-l iubesc intotdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc ... sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine ... ploaie sa fie sarutul nostru. Si cum niciodata nu obosesti ... asa sa nu oboseasca nici inima mea in dragostea pentru EL, pe care cerul l-a nascut departe, si tu mi l-ai adus aproape...

  O ascultam tot mai fascinat, pana cand nu i-am mai putut intelege cuvintele... Auzeam sunete, ghiceam pe ici pe colo cate un cuvant, dar imi scapa talcul acestei incantatii. Cand a tacut, parca imi era teama si s-o ating, intr-atat mi se parea de fermecata, de inaccesibila. A vorbit tot ea intai ( ramase cu o mana pe genunchi si cu cealalta palma apasata pe pamant, parca ma legasem si eu, printr-o magie a gestului )...

- Acum nu ne mai desparte nimeni , acum sunt a ta, cu desavarsire a ta ...

  O mangaiai, cautand cuvinte pe care nu i le mai spusesem pana atunci, dar nu gasii nimic inedit, nimic care sa corespunda cat de cat febrei mele interioare si transfigurarii ei...

                       - || -

- Intr-o zi ai sa ma faci sotia ta si ai sa-mi areti lumea, nu e asa ? ... Cine stie ce lucruri ai gandit despre mine auzindu-ma ... dar as vrea sa vad lumea cu tine - s-o vad cum o vezi tu . E frumoasa si mare, nu e asa ? De ce se bat oamenii in jurulnostru? As vrea sa fie toti fericiti. Ba nu, vorbesc prostii. Ce bine imi pare ca e asa, ce bine imi pare ...

Incepu sa rada.. Ma trezii cu o EA din iarna, cu acea fata inocenta si sperioasa, vorbind discontinuu si paradoxal. Se stersese parca intreaga ei experienta, care o maturizase, o adunase, o apropiase de femeie...

   Am inteles in zilele urmatoare ca logodna aceasta ii redase linistea si patima ei de joc, de libera bucurie. Din ceasul in care a marturisit unirea noastra, teama i-a pierit, obsesia pacatului n-a mai chinuit-o... Regaseam in ea pe aceeasi neinteleasa EA pe care o priveam la inceput cu stupoare si admiratie si care imi intrase pe nesimtite in suflet, in timpul jocului...

  Cand o vazuse intai, ii paruse destul de oarecare... Dupa aceea, fara sa-l intereseze intr-un chip prea aparte, incepu sa se simta mai binein preajma ei sau gandind la EA. Intr-o zi neobservat, o surprinde jucandu-se ... : " zaresc in curte, trantit pe cele doua trepte, trupul aproape descoperit al EI , cu parul in ochi, cu bratele pe sani - si o vad miscand din picioare, cutremurandu-se de ras, in cele din urma repezindu-si papucii, cu o aruncatura de glezne, tocmai in celalalt capat al zidului ".. E inceputul vrajii : " Nu ma saturam privind-o ( ... ) Nu stiuce spectacol sacru imi aparea mie rasul ei si salbaticia acelui trup aprins. Aveam sentimentul ca savarsesc un sacrilegiu privind-o, dar nu gaseam puterea sa ma despart de fereastra "...

  EA devine pentru EL o enigma.. El refuza sa se abandoneze farmecului, se sileste sa ramana placid, insa rezultatele sunt invers proportionale eforturilor. Foarte atent, in pofida vointei sale, la tot ce face EA, la tot ce afla de la ea sau despre ea, EL o tine constant sub observatie, si cu cat ii devine mai apropiata, isi da seama ca o cunoaste mai putin, ceea ce, natural, il intriga si sfarseste prin a-l innebuni. Intamplarile sunt dintre cele mai banale, dar inlauntrul lor sunt sau par a fi ascunse intelesuri tulburatoare...

  GESTURILE PRIETENOASE ALE FETEI SUNT UN RASFAT COPILARESC SAU AVANSURI ? ESTE EA O INOCENTA SAU E MAI RAFINATA DECAT S-AR PUTEA BANUI ?